Cultivatorii de vise acceptate de lege

Având în vedere că mai toată lumea a făcut ASE-ul sau are, ca toți taximetriștii, un magazin la țară o să înțelegeți în mare ce o să povestesc astăzi. Pentru ceilalți...stați liniștiți, nu e complicat, dacă am reușit până și eu să iau notă de trecere în facultate pentru un astfel de proiect, o să-l pricepeți și voi. Deci ceea ce fac astăzi este un plan de afacere, nu unul pentru un business virtual, precum a trebuit să fac la management, pentru care am luat 8, probabil pentru că profa s-a prins că eu doar am parazitat și m-am lipit de o grupă suficient de milostivă, fără a avea nimic de-a face cu întocmirea proiectului, ci pentru un magazin care deja există. De ce mă obosesc astăzi, dacă atunci când chiar trebuia făcut, l-am driblat cu eleganța lui Messi? Pai mă roade conștiința, nu pot să dorm noapte fiind apăsat de ideea că am păcălit sistemul. Ok, ok să lăsăm deoparte scenariile astea de seriale cu teenageri americani, care descarcă și ei un referat de pe net și-l predau iar apoi sunt copleșiți de remușcări pe întreaga durată a episodului, pentru a recunoaște, pe final, aflându-se în pragul colapsului, frauda. Motivul real este că shop-ul de care o să vă povestesc merge ca uns, mereu fiind coadă de cel puțin 2-3 persoane în fața lui, este deci un exemplu după care s-ar putea preda în școli și ar fi egoist din partea mea să păstrez această mină de aur doar pentru mine și să nu o împart cu micii întreprinzători dintre voi care visează la o bodegă, o frizerie sau un non-stop de cartier.

Planul meu de afaceri are ca model Spice-Shop-ul, sau pentru cei infestați de canalele de știri ˝magazinul de vise˝, de la Dristor.
Domeniul de activitate: Primul lucru la care trebuie să te gândești ca viitor patron este domeniul de activitate. Acești tineri întreprinzători au ales perfect. Probabil au plecat de la ideea că în România totul este nasol, viața e grea și dacă asculți cu atenție ce-ți spun cei de la Antena 3 nu mai are nici un sens să trăiești. România este o țară emo! Toată lumea e deprimată și nemulțumită, dar pentru că suntem niște radicaliști ortodocși nu putem mânca otravă de șobolani cu intenția concretă de suicid, ci preferăm să o pisăm să o mai amestecăm cu niște benzină, aripi de liliac și naiba mai știe ce poțiuni și apoi să ne-o injectăm, s-o tragem pe nas sau să o fumăm cu intenția mai creștinească de a ne rupe creierul și corpul în două și a transforma mizeria într-un curcubeu, ca în reclama la Skittles. Domeniul de activitate a fost stabilit și este unul foarte nobil: comerțul cu alinare legală.

Amplasamentul: Ei bine aici trebuie să faci niște studii de piață pentru a găsi exact acel loc cu vad maxim. Am văzut cândva un interviu cu Puya, în care a pomenit el, în nu mai știu ce context, de ˝dealerii de la Dristor˝. Se pare, deci, că acest cartier are, încă din cele mai străvechi timpuri, de când l-au ridicat macaralele lui Ceașcă și Luigi Ionescu*, renumele de a fi o mare piață de alinare. Mă bucur să vad că mai are ceva de oferit în afară de shaorma. Deci aceste legende urbane, povestite de cronicarul Puya, le-au fost, probabil, de mare ajutor tinerilor întreprinzători. Dacă nu, ajungea și o plimbare prin zonă iar densitatea de aurolaci suflând în pungii argintii, cum nu mai regăsești decât în parcul de la Unirii, i-ar fi convins cu siguranță că aici este El Dorado.

Serviciile oferite și promovarea: Aici, trebuie să recunosc, că nu mi-am făcut tema foarte bine. Nu știu exact ce tipuri de produse se comercializau, adică dacă erau doar așa zisele ˝legale˝ sau puteai să te lipești și de ceva gen ˝pe sub tejghea˝ ;) (dacă erați lângă mine, acum puteați vedea că am ˝tras cu ochiul˝). Cert este însă că probabil aveau servicii foarte cuprinzătoare de vreme ce era mereu coadă, de exemplu program non-stop și consultanță gratuită în alegerea alinării de care aveai nevoie. Nu știu dacă au făcut ceva promoții, adică dacă au mers pe principiul ˝un viciu nu vine niciodată singur˝ și ofereau la pachet, pe lângă alinare, și reducere la spirt ˝Mona˝ sau un bonus de 50% dacă pariai pe stiaua la una dintre casele de pariuri afiliate. Nu știu nici dacă au oferit mostre gratuite pe la semafor sau prin hipermarket-uri. Fapt este că au avut o strategie de marketing pasivă și o promovare bazată, probabil, prin viu grai printre cunoscători.

Clientela: Tinerii întreprinzători și-au făcut repede un cerc de clienți fideli, unele fețe fiind mereu în proxima apropiere a stabilimentului, ei probabil locuind pe acele trepte de la metrou, dar atrăgând și clienți care arătau ca și când ar avea un acoperiș deasupra capului. Totuși, știind cu ce fel ce clienți intră în contact și-au luat și măsuri de precauție. Pentru că un băiat care doarme pe o cutie de carton și miroase ca un câine udat cu apă din canale, sau un cartierist care și-ar vinde și casetele cu La Familia pentru a pune ceva pe masă,pardon, în venă nu sunt neapărat persoane solvabile, acești mici întreprinzători au stabilit niște reguli clare pentru a se asigura că le vin bănuții. Astfel, peste geamul de la ˝ghișeu˝ trona un carton pe care era scris cu marker: ˝Nu Vindem Pe Datorie˝. Afacerea și-a pierdut puțin din caracterul ˝familial˝, dar era o măsura necesară pentru că este greu să recuperezi o datorie de la un tip a cărui avere se rezumă la o pungă argintie sau să pui sechestru pe ˝apartamentu´lu´ mama˝.

Rebrandingul: Într-o seară, trecând prin fața magazinului am observat ceva neobișnuit: ușa, mereu ferecată, era larg deschisă, pe bordura din față era plin hârțogăraie înșirate și la coadă nu mai stăteau clienții obișnuiți ci niște mascați cu arme pe post de breloc care încărcau baxuri de carton într-o dubă. A doua zi, ieșind de la metrou, am observat că spațiul era sigilat și afacerea, care mi s-a părut atât de genială, părea să fi avut, totuși, un punct slab exploatat cu cruzime de legea lui Boc. Dar dacă acești sclipitori întreprinzători nu ar fi găsit o scăpare briliantă din această situație de criză nu aș fi stat astăzi aici povestindu-vă povestea lor. Ce au făcut ei: s-au întors la origini. Cu mulți ani în urmă, pe vremea când ˝legalele˝ nu existau încă pe meleagurile noastre, umbla vorba în București printre smokări, junkări și pillări că ar exista un magazin, undeva în zona Moșilor...Carol 1, care ar comercializa tot felul de produse, în principal odorizante pentru încăperi, ierburi, prafuri etc etc destinate parfumării casei, creerii unei ambianțe plăcute pentru tine și gagică și relaxării olfactive. Ei bine legenda spunea că, dacă fumai, înghițeai, trăgeai pe nas sau naiba mai știe pe unde îți băgai aceste chestii ele aveau efecte asemănătoare cu iarba, salvia, happypills și alte astfel de produse. Avantajul? Erau legale!!! De la acest concept au pornit apoi să se dezvolte magazinele de vise cum le știam cu toții de la Pro TV, Antena 1 și din legea lui Boc. Ei bine, cultivatorii de vise de la Dristor și-au amintit de acest detaliu pierdut în negura vremurilor și au deschis, pe același loc unde cu câteva luni în urmă trona spice shop-ul, un magazin pe care scrie mare:˝Dristor Family Shop˝ urmat apoi de ˝Tot Ce Ai Nevoie Pentru Casa Ta!˝ Ai credea că o să găsești saci de gunoi, capace de budă și tablouri de alea kitschoase și aurii. Greșit! Și pentru a înlătura această confuzie geamurile negre de până acum au fost înlocuite cu niște vitrine în care tronează bețigașe parfumate pe bază de opium și tot felul de alte produse destinate parfumării încăperii, creerii unei ambianțe plăcute pentru tine și gagică și relaxării olfactive, adică exact acele prafuri, ierburi, drajeuri etc. care, cică, parfumează casa, creează ambianță și care, deși este CONTRAINDICAT (scrie undeva pe cutie), se pot și fuma, trage pe nas, injecta...

P.S. îmi pare rău că nu pot documenta proiectul și cu materiale foto, dar acești alinați îmi par foarte instabili și trebuie să recunosc că-mi tremură puțin boxerii să fac poze prin zonă gândindu-mă la numeroaselor boli care am impresia că le pot contacta dacă ei își aruncă pungile argintii, acele sau naiba mai știe ce obiect infestat în direcția mea. Iar căutând pe google, am găsit doar poze făcute de la maaaare distanță, dovadă că și marii fotografi sunt căcăcioși :)

P.S.S Am evitat folosirea cuvântului ˝etnobotanice˝ în întreaga postare, pentru a nu vă băga în cap ideea că ăștia vindeau ceva pătrunjel, mărar sau iarba aia ˝de Amsterdam˝. Să spunem doar atât: dacă le-am dezbate la școală am face-o la ora de chimie nu de bilogie...

*Mulțumim pe această cale celor de la Vodafone pentru reclama lor tâmpită cu cel mai netalentat copil pe care l-am văzut vreodată la televizor. Dada, ăl care zice ˝Luigi Ionescu....Lalele˝...sau vițăvercia...Că na lalele...macarale..tot acolo.

Piure din praf de cartofi, șaorma cu de toate și sanvișuri de la Subway

Noi românii suntem un neam de flămânzi. Nu am mai văzut oameni care să creadă în îndopare cu atâta religiozitate precum fac ai noștri. Nu știu exact de unde se trage acest obicei. Poate de la faptul că în atât de blamata perioadă a comunismului a existat un oarecare deficit de franzele, parizer și brânză topită la tub iar acum noi, generațiile post-decembriste, încercăm să recuperăm ce au pierdut bunicii și străbunicii noștri înfundând în noi cu pumnul. Sau poate suntem doar un popor de gurmanzi industriali pentru care o masă bună este atunci când sughițăm la final și cârnațul apasă pe trahee până ni se face fața vânătă.
Și cu toată această pasiune pentru înfulecat nu avem nici cele mai mici ambiții în ceea ce privește calitatea reală, inventivitate sau măcar măsură în ceea ce privește mâncarea. Avem practic zero cultură culinară.

De ce zic asta: păi în primul rând pentru că nu avem niciun fel de mâncare patentată. Nu există practic nimic despre care lumea să zică ˝tovarăși, asta e originară din România˝. Să nu ne mai amăgim cu mămăliga care, făcută din grâu, o mâncau romanii pe vremea când la noi nu erau urmă de civilizație, iar făcută din porumb băgau amerindienii în ei când noi nici nu știam ce e ăla cucuruz. Tot ce noi considerăm tradițional este ori maghiar, ori turcesc, ori slav. Singurul lucru cu care putem să ne lăudăm este că am adaptat orice fel de mâncare să meargă cu cartofi, cel mai bun exemplu fiind kebabul și faimoasa șaorma care doar la noi se mănâncă cu crumpene prăjite. Avem o sensibilitate specială pentru cartofi, despre care bunicul meu zicea când eram mai mic că sunt ˝mâncare pentru porci˝.

Nu avem nimic propriu deci importăm, dar importăm și multe non-valori culinare, zici că suntem ˝Liga lu' Mitică˝ care a dat un cămin călduț tuturor fotbaliștilor fără orizont sportiv din lume. Mă refer aici la acele mâncăruri care ar trebui să fie un element complementar nu elementul de bază al alimentației. Râdem de americani că sunt obezi și mănâncă toată ziua grăsime într-o chiflă, sare cu maioneză și beau zahăr cu paiul. Dacă am avea puterea lor de cumpărare, dacă prețul unui meniu la Mac ar reprezenta același procent din salariul nostru ca la americani ne-am muta după tejghea și nu am mai pleca acasă. Cum puteți altfel să-mi explicați că trecând prin fața noului Subway de la Victoriei era o coadă de peste 40 de oameni. Ce trebuie să-ți treacă prin cap, ce hormoni trebuie să emane corpul tău, ca tu să stai juma' de oră la coadă ca să mănânci un sandviș. De ce mănâncă lumea la Subway, care este ideea acestui așa zis restaurant a cărui meniu conține un corn cu chestii în el, o pungă de chipsuri (da, chipsuri la pungă, nici măcar nu se obosesc să-ți prăjească un cartof...cu asta o piardă la noi în țară)și o băutură carbogazoasă? Acest ˝restaurant˝, ca mai toate din această familie, este gândit pentru cei care au în 10 minute tren și simt nevoită să bage ceva la stomac pentru a nu da în ulcer de foame. Păi dacă tu stai la coadă după 40 de oameni înseamnă că i se pierde scopul, el nu mai are sens, sau poate tu îți imaginezi că acea pită cu unt salam și cașcaval garnisită cu cartofi uscați din pungă este ca un homar cu caviar și șofran. Îmi amintesc de o scenă din filmul ˝Occident˝ în care mama îi spunea fiicei: ˝Hai măi mamă să mai ieșim și noi ca fetele, să luam masa la un restaurant frumos în oraș...˝ și în următorul cadru erau la Mac și sugeau din paie...

Bine ne-am trezit noi mai târziu și toate creațiile culinare au fost deja revendicate și suntem și atât de suciți în gândire încât adoptăm obezitatea și infarctul la farfurie dar asta nu înseamnă că trebuie să ne ghiftuim cu ele. La noi cuvântul ˝a mânca˝ este sinonim cu 5 feluri de mâncare la 3 neamuri diferite, festin care apoi se lasă cu dureri de ficat, senzații de greață și arsuri, pentru cei mai timizi dintre noi, sau o internare la urgență și un reportaj la știrile de la ora 5 pentru cei cu aere de vedetă, care tânjesc după atenție. Puterea și statutul social se măsoară la noi în câte pachete cu vinete ai în lada frigorifică și câți cârnați ai atârnați în pod. Oriunde mergi toată lumea vrea să dea dovadă de bunăstare îndopându-te. Astfel pentru unii mâncarea a ajuns sinonim cu fericirea și pentru că îi iubesc pe cei din jur își arată afecțiunea hrănindu-i. Acest lucru se vede cel mai bine la posesorii de animale, că deh câinele e cel mai bun prieten al omului și ei îl iubesc hrănind-ul de 5 ori pe zi cu ciorbe, grăsimi și alte resturi pe care le mai găsesc prin frigider. Patrupezii nu refuză, că deh ei te iubesc necondiționat și nu vor să te jignească scuipându-ți pielița de pui între ochi și mănâncă tot ce le dai. Mi se rupe inima când văd un Lăbuș sau un Patrocle cilindric, cu picioarele strâmbe care au cedat greutății, gâfâind cu limba până la asfalt printre blocuri. La noi se potrivește de minune expresia cu ˝dragostea trece prin stomac˝ și dacă am putea am hali sandvișuri cu pastramă și în timp ce ne satisfacem partenera/partenerul ca George din Seinfeld.

Din păcate dragostea este biruită de o altă caracteristică a noastră: nepăsarea. Iar asta se reflectă și pe plan culinar mai ales în ceea ce privește calitatea. Pentru noi orice mănânci e ˝tot una˝, numai mâncare să fie. Mă întorceam săptămâna trecută de la muncă și m-am oprit să cumpăr niște beri de la Non-Stop. În fața mea la rând o ˝doamnă˝ la aprox 40 de ani cu o fetiță de clasele 1-4 de mână. După costumașul de funcționară mi-am dat seama că și ea venea de la muncă. Și ce se gândește să cumpere duduia: piure de cartofi instant. Praf de ăla cu care eu dădeam pe câine ca să moară puricii și care amestecat cu apă și lapte rezultă în ceva masă lipicioasă cu care pot să chituiesc găurile din ziduri. Fetița era nemulțumită de alegere ˝Nu, mami. Nu-mi place ăsta. De ce nu facem din cartofi.˝ Asta mă întrebam și eu, cartonul ăla pentru 2-3 persoane costa, parcă, undeva la 3-3,5 lei, dintr/un kil de cartofi care costă 2 lei ieși tot pe acolo...cred. Vă las acum cu răspunsul femeii: ˝Lasă că-i același lucru, sau vrei să cureți tu cartofii și să îi zdrobești?˝. I-am văzut fața aia de murătură de la primărie care nu te bagă în seamă până nu dai cu pumnul în tejghea și m-am bucurat enorm că nu a fost bunica mea de față să audă asta pentru că acest răspuns îi scurta viața cu 5 ani. Nu sunt ipocrit și mie mi-e foarte lene să gătesc de aceea prefer să sun și să mă trezesc cu pizza în fața ușii, dar când copilul îți cere mâncare, nu detergent îți mai bagi și picioarele în ˝Narcisa Sălbatică˝ sau ˝Românii Au Talent˝ sau la ce naiba te uiți seara te duci în bucătărie și îi faci de mâncare.

Este, deci, clar că lucrul la care ținem cel mai mult îl facem cel mai prost. Nu avem personalitate, nu avem măsură și nu avem simțul calității. La noi e important să fie și să fie multă. Suferim ca nație de o crasă incultură culinară, suntem niște cocalari ai alimentației, dar în primul rând acordăm mâncării prea multă importanță, până și eu am făcut acest lucru scriind ditai textul :)

...colors n skates

Wizard Smoke from Salazar on Vimeo.

Cum să supravieţuieşti apocalipsa nătângilor în Bucureşti...

Mă plâng de ceva timp că lb. română nu are destule cuvinte. Adică, trebuie să traduc un cuvânt din germana sau engleză în limba lui Eminescu şi descopăr că nu are echivalent. Atunci sunt nevoit să fac o descriere folosind o frază întreagă pentru a reda sensul unei chestii pentru care nemţii folosesc un singur cuvânt amărât. Nu-mi vine acum nici un exemplu în minte, dar vă asigur că aşa este, pentru că eu nu mint niciodată şi nici nu exagerez. Şi ne mai mirăm noi românii că un km de autostradă costă de 5 ori mai mult în RO decât în DE, pai dacă pentru un cuvânt al lor noi avem nevoie de 5, este doar corect să păstrăm proporţiile.

Primul paragraf nu are nicio legătură cu ceea ce vreau să vă povestesc astăzi. Este doar o scurtă chestie de care mi-am amintit căutând traducerea pentru "zombie"(un zombie este, conform wikipedia, o "creatură fictivă care apare în cărți și în cultura populară, de obicei ca un mort reînviat, sau un om fără gândire"). Da, aţi ghicit postarea este despre "the zombie apocalypse". Dau eu pe google să traducă cuvântul "zombie" şi primesc trei variante: 1. zombi (duuuh!!!), 2.prost (ok, niciodată nu m-am gândit la zombies ca fiind proşti...dar are dreptate Google, cam sunt) şi 3. nătâng (asta mi s-a părut demenţială, deci e clar "apocalipsa nătângilor"). Ce este însă această "apocalipsă a nătângilor"? Salvarea vine din nou de pe net! Wikipedia o defineşte ca fiind "Prăbuşirea societăţii ca urmare a răspândirii globale a acestor nătângi. În urma atacului unuia dintre ei victima devine, la rândul ei, nătângă, totul căpătând astfel un caracter epidemic. Răspândire acestui virus duce, în cele din urmă, la colapsul umanităţii şi întoarcerea puţinilor supravieţuitori la un stadiu în care sun nevoiţi să lupte pentru hrană şi alte provizii necesare vieţii într-o lume pre-industralizată şi înghiţită de sălbăticie."

Mă plimbam eu zilele trecute prin Bucureşti şi, având în vedere că străzile lui sunt populate deja de astfel de nătângi într-un stadiu incipient, adică sunt lipsiţi de gândire şi judecată dar încă nu muşcă şi nici nu vor să-ţi mănânce creierul, m-am gândit oare care ar fi cele mai bune locuri în care ai putea supravieţui această eventuală apocalipsă atât de populară în filmele SF. Am făcut o selecţie a celor mai cool locuri pe care vi le recomand cu căldură pentru a conserva civilizaţia şi a începe repopularea planetei.

Primul loc este McDonald's-ul de la Unirii. Este locul ideal pentru că ai grămezi de haleală preparată chimic, deci nu se strică ani buni, iar hrana este de bază într-o lume post-apocaliptică. Citisem un articol despre un experiment în care cartofii prăjiţi de la Mac s-au păstrat aproape perfect timp de 2 ani. Extraordinar! În plus dacă mai trece şi câte un nătâng de uşi poţi să-i arunci liniştit şi lui un Big Mac, organismul lui sensibil, care este obişnuit doar cu creier uman de cea mai bună calitate, nu va face față chimicalelor, grăsimilor, sării etc. care îl vor distruge cu siguranţă. Dacă daţi peste un exemplar mai dârz, adăugaţi şi un milkshake care conţine, conform altui articol citit, destul zahăr pentru a-l băga instant în diabet. Noi oamenii suntem însă obişnuiţi cu aceste otrăvuri ale societăţii moderne, iar pentru noi sunt doar o sursă de calorii, cum ar zice proaspăt concediatul Bear Grylls. În rest toate bune: spaţiu suficient, loc de joacă pentru copii la etaj, bere pentru bărbați și, fiind un restaurant, mii de vase de spăla pentru doamne. Sistemul de ventilaţie este extraordinar și wifi-ul gratuit (asta în cazul în care netul mai funcţionează după propria-i apocalipsă numită ACTA). Mai naşpa e că nu au decât vreo 3 buzi, dar na, mai stăm şi la coadă să obişnuim noua societate cu disciplina şi răbdarea. Da, Mac-ul e restaurantul întregii familii, acesta a fost şi elementul care m-a determinat să-l aleg. Păi unde altundeva mai găseşti în aceeaşi încăpere femei plictisite făcând rebus, pensionari jucând table, tineri rezolvând probleme la mate şi beţivi dormind cu capul pe masă? La Mac se clădeşte o nou generaţie supraponderală, extrem de sociabilă şi cu un sistem imunitar călit care ar face faţă, precum gândacii de bucătărie, şi unei explozii nucleare.

Numero Dos este Cărtureştiul de pe Magheru. Spaţiul acela labirintic m-a încurcat pe mine cu tot cu IQ-ul meu superior, vă imaginaţi, deci, cât de ameţitor trebuie să fie el pentru un nătâng care nu are creier. Practic ești de negăsit printre zidurile de cărămidă și, datorită podelelor vechi din lemn, cu scârțâitul și trosnitul lor enervant, apropierea zombilor confuzi nu mai este surprinzătoare. Cărtureștiul este locul ideal pentru a reclădi o civilizație elitistă, cu un creier îmbibat în cunoștințe, care folosește un limbaj elevat, se pricepe la artă, muzică și toate hipsteriile posibile. Ai la dispoziție mii de cărți, viniluri, cd-uri, albume de pictură, DVD-uri etc. etc. pentru a repopula planeta cu gânditori și artiști. Și pentru că hrana creierului nu ajunge, undeva jos în pivniță găsești dulcețuri și alte produse fine numai bune de savurat combinate cu ceaiurile din mansardă, iar, dacă nu mă înșel, mi se pare că am văzut și niște hrană pentru suflet, adică sticle cu vin (nu sunt 100% sigur de acest lucru pentru că la ultima mea vizită, și mare vă va fi surprinderea, nu căutam alcool ci o ramă foto). Chestiile negative: nu am reușit să inspectez buda, pentru că nu am găsit-o, nici nu știu dacă există, iar net nu știu dacă au. Oricum, la Cărturești găsești cam tot ce-ți trebuie, mai puțin rame foto pe care nu știu cum naiba le-au omis, dar și muuulte lucruri de care nu o să ai nevoie niciodată, dar care sunt bune pentru că na, planeta trebuie repopulată și cum să câștigi mai ușor simpatia gagicilor post-apocaliptice, decât dăruindu-le la ocazii speciale, precum Dragobetele, zilele de naștere, 8 martie ...și sute și sute de alte evenimente, hipstereli inutile dar ˝suuuuper kiuuuuut˝!!! Să bem, deci, un ceai de mușețel cu efect calmant, să răsfoim o carte la lumina unei lumânări parfumate...și să supraviețuim apocalipsa cu stil!

Pentru ultima loc am doar o imagine de ansamblu. Sunt câteva locuri în București care corespund tiparului, așa că nu m-am putut decide asupra unuia anume.Trebuie să spun din start că, dintre cele 3 prezentate aici, este locul cu cea mai mică posibilitate de supraviețuire, dar locul în care ˝you go down like a boss˝. Eu o să vă dau o scurtă descriere, în mare, a lui și aștept sugestii concrete din partea voastră :P. Trebuie să fie o crâșmă, un pub sau o bodegă situată neapărat într-o pivniță întunecată, genul catacombă, pentru a nu le face munca prea ușoară nătângilor. Trebuie să fie tipul ălă de local prin fața căruia, știind unde e, treci de 3 ori până să-l găsești. Bodega e musai să aibă un vast sortiment de băuturi spirtoase, pentru că să bei luni întregi doar J&B cu cola este monoton. Băuturile trebuie să fie și foarte inflamabile, nu doar pentru plăcerea consumului ci și pentru funcția de autoapărare. Colecția muzicală este și ea importantă pentru că nu vreau să reclădesc umanitatea ascultând toate porcăriile promovate de MTV, Taraf TV și ce-o mai exista, pentru că riscăm să avem copii cu dizabilități și disfuncții. Un lucru extrem de important este și bucătăria, care trebuie să existe...și cam atât. Nu trebuie să fie nimic fancy dar să-ți trântească și ei un cartof prăjit sau o minipizza, în cazuri extreme ne mulțumim și cu semințe, alune sau chips-uri, pentru că, din păcate, nu putem să supraviețuim doar cu lichide, mai avem nevoie și de solide. Alte plusuri, opționale dar nu necesare, ar fi: să aibă țigări, și să nu mă trimită la chioșcul de la colț că ˝au acolo˝, o masă de biliard, țintă de darts sau aparate de poker aduc un plus de distractie iar marțea și miercurea să dea meciurile din Champions League (încerc să-mi imaginez cum ar juca un Messi nătâng). În acest loc o să se dezvolte o civilizație gen ˝Mad Max˝, cu multe urlete, împușcături și barbarisme, a cărei războinici, beți criță, vor lua, probabil, ostatici dintre supraviețuitorii de la Mac sau de pe Magheru și îi vor pune să se lupte în pielea goală în timp ce sunt bombardați cu mucuri de țigară. Va fi o civilizație cu veșnice dureri de cap, stomac și ficat, dar care va avea nevoie de mâncare doar o dată la 3 zile, drept pentru care este foarte posibil ca ea să dispară de la sine, prin selecție naturală, fără ca nătângii să trebuiască să facă ceva în privința asta. Vă spuneam eu la început...că este doar o supraviețuire pe termen scurt!

Special thanks to Mr. Matt Groening :)

P.S....aștept chestii de la Cărturești și McD că le-am făcut reclamă...

Dușmani naturali

După cum probabil știți am fost plecat ultimele 10 zile. A fost o perioadă destul de lungă, băieții făceau deja glume dacă nu cumva m-au sunat cei de la FB pentru a vedea dacă nu am pățit ceva,fiind îngrijorați de lipsa postărilor mele, iar Ale chiar pretinde că a fost destul de lungă pentru a învăța table și a mă bate. Da, am fost plecat, dar nu a fost o vacanță nici un concediu ci o excursie de studiu, un alt caz practic care trebuie investigat în cadrul unui studiu la care lucrez de peste 28 de ani și care mi-a prilejuit, la propriu, o grămadă de nopți nedormite. O să înțelegeți, imediat, și de ce.

Mai întâi să cunoaștem subiectul. Acesta este ˝Dușmani Naturali˝, adică un fel de câinele și mâța, Dinamo și steaua, lenea și munca, bucureșteanul din mijloacele de transport în comun și igiena personală etc. Este, deci, vorba despre o rivalitate dusă la extrem de la începuturile timpurilor, de pe vremea când primii 2 oameni (cel puțin) au hotărât să împartă aceeași peșteră.

Să cunoaștem acum și subiecții studiului. Să începem cu cel pasiv, cu cel blând cu cel hărțuit. Este vorba despre nerv. El apare, de obicei, în grupuri mari, de aceea ne referim, aproape exclusiv, la el la plural iar între indivizii speciei nu există diferențe, ei fiind practic toți de aceeași rasă. Ei sunt extrem de răspândiți și toți dintre noi îi avem. Rolul lor? După 28 de ani tot nu l-am descoperit. Se pare că singura lui funcție este să se irite, să se inflameze, să fie călcat și să-și verse apoi amarul asupra posesorului său, cu care este într-un fel de legătură sentimentală, și să-l nebunească. De menționat este că, fiind un bun savant, care se sacrifică, mai mult sau mai puțin voluntar, pentru știință, mi-am implicat proprii nervi în acest studiu.
Cel de-al doilea subiect este unul agresiv, iritant și hărțuitor. Este vorba de sforăit. Acesta este o specie mai rară, nu toată lumea îl posedă, iar mulți nici nu știu că îl au. La fel ca și nervul el nu are nici o funcție, poate doar să ˝enerveze˝, dacă-mi este permisă această referire la primul subiect, pentru ca apoi să atragă antipatia asupra posesorului său cu care se află, similar nervului, într-o strânsă legătură. Spre deosebire de nerv avem de-a face cu mai multe rase, de exemplu: hârâitul, grohăitul, horcăitul, fluieratul, expiratul apăsat, fonfăitul sau forme mai exotice precum guițatul, chițăitul sau plescăitul. Există și forme care efectiv nu pot fi catalogate întrucât limba română nu deține destule cuvinte pentru a le descrie. Tot spre deosebire de nerv, sforăitul este solitar, foarte rar apare și în grupuri de maxim două rase, de exemplu hârâitul și fluieratul sau grohăitul și expiratul apăsat.

Scopul studiului este facilitarea somnului prin asigurarea unei bune conviețuiri între subiecți, dar, întrucât acest lucru este aproape imposibil, ne mulțumim și cu exterminarea sforăitului.

Singurii nervi care pot să conviețuiască fără probleme cu sforăitul sunt așa-zișii ˝nervi de oțel˝. Ei se întâlnesc aproape în exclusivitate la femei măritate de peste 25 de ani. Ei au trebuit să îndure peste un sfert de secol de sforăituri și astfel s-au călit într-un asemenea hal, încât poți să tai lemne, să dai găuri și să pescuiești cu dinamită lângă ei, iar ei vor rămâne tot fără reacție, fiind practic surzi. Dar, totuși, în cazuri rare, după ce au îndurat destul, este posibil ca ei să explodeze pur și simplu.
Tehnica ne oferă și ea soluții pentru a facilita conviețuirea celor două specii. Astfel posesorii de nervi pot folosi dopuri de urechi sau căștile în care urlă muzica pentru a neutraliza efectele nocive ale sforăitului. Nervii hiper sensibili, precum cei cei folosiți în acest studiu, aud însă sforăituri foarte puternice și prin dopurile de urechi, ce e drept mult mai înfundat. Partea muzicală este și ea cu două tăișuri, dacă nu posezi un playlist foarte liniar nervii o să tresară la fiecare schimbare de ritm.

În popor există o mulțime de metode, mituri și leacuri băbești privind stârpirea sforăitului. Am analizat în continuare cele mai populare opțiuni.
Fluieratul: Există mitul că dacă posesorul de nervi fluieră, sforăitul încetează. Acest lucru este un mare căcat. M-am trezit fluierând de bezmetic în mijlocul nopții și niciodată nu a dat roade poate doar atunci când posesorul sforăitului s-a trezit, ori dacă voiam acest lucru se rezolva în 3 secunde printr-o palmă peste bot, nu prin 10 minute de triluri nocturne. Dacă crezi, deci, că murăturile ajută la contracepție atunci poți să și fluieri pentru a opri sforăitul. Din aceeași categorie fac parte și cântatul, țipatul sau înjurăturile.
Întorsul pe burtă: Am încercat această metodă și chiar funcționează în majoritatea cazurilor. Chestia e că este doar o rezolvare pe termen scurt. Până apucă nervii să se dezumfle, posesorul de sforăit se întoarce iarăși pe spate și ciclul se poate repeta la nesfârșit, dacă nu ai bandă adezivă să-l legi cu gura în saltea. Ba mai nou au apărut chiar și diferite mutații de sforăit, astfel încât poți să întorci posesorul pe burtă, să-l așezi în cap sau chiar sa-i pui picioarele după urechi, că zgomotul va continua. Această metodă oferă totuși o dezinflamare nervoasă pe termen scurt. Aici intră toate abuzurile fizice gen împins, mișcat, lovit, trântit de pereți etc.
Astupatul gurii/nasului: Asta e mai mult glumă de tabără, deci o tâmpenie. Dacă strângi sforăitorul de nas riști să te alegi cu un pumn în propriu-ți rât, iar de la deviația de sept ce rezultă, o să ajungi și tu sforăitor (sau măcar așa pretind medicii). Dacă îi astupi gura cu coji de banană (did that), șosete murdare sau naiba mai știe ce găsești prin casă, riști să oprești sforăitul pe veci și să te alegi cu un proces și cu un coleg de celulă, la care sforăitul este cea mai mică problemă pe timpul nopții.
Metoda alcoolului: Făcutul ˝ca lemnu˝ a dat roade de câteva ori. Dacă posesorul își anesteziază, pur și simplu, nervii cu cantități industriale de CH3CH2OH este posibil ca aceștia să nu mai reacționeze la sforăit. Singura condiție este ca posesorul de sforăit să nu fi consumat și el spirtoase, deoarece un sforăit în stare de ebrietate capătă puteri suprasforăitorești și s-a zis cu toți nervii pe o rază de 100m. Deci, foarte important, diluați băutura sforăitorului cu multă apă! Este posibil ca această metodă să funcționeze și cu alte substanțe paralizante și anesteziante...
Metoda medicală: După nume asta ar trebui să fie cea mai eficientă și permanentă. Am auzit de spray-uri, plasturi care, cică, ajută sau chiar de metoda chirurgicală. Din păcate nu am găsit pe nimeni care să se lase disecat de bisturiu pentru proiectul meu. Dacă ești dispus să faci acest pas, lasă-mi un mesaj. Până atunci includ această metodă în categoria legende utopice.

Vedeți, deci, a împăca capra cu varza este aproape imposibil, dar eu o sa-mi continui, vrând-nevrând, studiul. Am observat, totuși, că exista o situație, pentru mine inexplicabilă, în care până și cel mai feroce sforăit poate conviețui cu cei mai sensibili nervi și anume atunci, când au același posesor...

P.S. am râs 5 minute când am văzut poze...super sadica baba! :P

...sa dăm vina pe televiziune!!!

Se pare că problema numărul unu în Romania este plictiseala. Astfel în lipsă de alte ocupații românii se adună prin piețe și vor să dea jos președintele. Vinovați sunt clar cei de la Pro TV și semenii lor, pentru că nu au bagat un ˝Dansez Pentru Tine˝ sau ˝Vocea Romaniei˝, așa de criză. Credeți că mai ieșea cineva în stradă dacă la televizor se dădea o reluare a acestor show-uri de interes național? În drum spre cârciumă am trecut aseară exact prin mijlocul acestor așa ziși demonstranți care, majoritatea, erau băieții scăpați de pe stadioane,care duc lipsa bătăilor cu jandarmii. Astfel fugeau ca potârnichile se opreau din când în când, se întorceau către forțele de ordine și se făceau că se îndreaptă spre ele, probabil pentru a-și impresiona prietenele, care se chinuiau să-i tragă înapoi (Vezi poza).

Super băieție asta, nu mai scoți prietena la un film și o pizza o duci în piață la pulane și lacrimogene că e mai ieftin. Alo, Digi Sport GSP Tv etc. se aude? Bagați mah niște meciuri ale stelei în reluare și să vedeți cum se golește piața.
Se vehiculează numere fantasmagorice de participanți, de fapt cred că este vorba de doar 50-100 de oameni restul fiind acolo doar ca să se uite. Trecând aseară prin această Bosnie-Herțegovina numită Piața Universității, am fost surprins de numărul mare de gură-cască cărora le lipseau doar floricelele și semințele, de ochelari 3D nu aveau nevoie că doar acțiunea se desfășura live, și care sigur așteptau să apară Chuck Norris ca să împartă bocanci în gură. Deci, din nou, televiziunea este de vină. Un program echilibrat de sâmbătă seara, cu Titanic pentru doamna și Rambo pentru domnul rezolva deja trei sferturi dintre așa zișii protestatari.
Mai erau și ăia care nu prea aveau habar ce se întâmplă și care invocau niște motive aproape dubioase pentru a-și justifica prezența la evenimentele din ianuarie 2012. Ca în bancul ăla cu ˝Menstruație! Menstruație!˝...˝Nu mă!!! E revoluție!!!˝...˝Nu contează! Sânge să curgă˝. De exemplu băiatul ăsta :)

Românul este un caracter maleabil, se lasă influențat de orice vede. Aici intervine iar televiziunea! Dacă toate programele de știri nu arătau atâtea revolte din țările cu dictaturi serioase, precum Egipt, Libia etc, sau alde Grecia, țară intrată în faliment, care conform ultimului episod din The Sipmsons va fi vândută pe e-bay de către Europa, și se concentrau mai mult pe documentare despre cultivarea florilor în Olanda, sigur cei strânși la Universitate se apucau și ei de plantat panseluțe. Cum s-a făcut la începutul anilor 90 din comanda unui alt președinte nici pe departe atât de contestat precum actualul, deși el a omorât oameni, la propriu.

Astăzi e duminică, părinții nu-și mai duc copiii în parc sau la biserică, îi duc la protest să-și ia bolovani în cap și să învețe cuvinte care o să-i ajute în viață, de exemplu ˝muie˝. Ei se plâng că marinarul nu știe să conducă țara, ei nu-s în stare să-și conducă familia, ce părinte în depline facultăți mintale își duce copiii la demonstrații. Spre deosebire de ei Băselu eu un model, el le-a asigurat fetelor toate condițiile, de exemplu posturi la Bruxelles. Dar a cui este vina? Tot a televiziunilor! Desenele animate astea de căcat din ziua de azi nu mai țin copiii în fața TV-ului și au nevoie de experiențe pline de adrenalină în piețe! Cu un Walt Disney goleai piața de toți cei sub 18 ani. Recomand ceva gen Lion King, sa vadă și tineretul ce se întâmplă dacă îți dai jos președintele.

Cum ziceam este duminică, lumea cu cap și simțul răspunderii mâine merge la muncă, le școală sau la piață (aia de legume nu aia de scandal) așa că sunt curios dacă proteste o să continue. Dacă da, nu mai trebuie să zic cine sunt cei care participă. Ăia care nu au ce face. Niște pensionari care vor să-și mai trăiască încă o dată tinerețea și niște băieți cu fulare peste gură, probabil le este frică să nu facă roșu în gât de la urlat, a căror singură ocupație este cea de scandalagiu.Oricum, sunt curios dacă băieții aia cool cu fulare chiar știu ce urmări poate să aibă înlăturarea unui președinte. Pe plan internațional practic ne catapultăm cu mulți mulți ani în urmă. O țară cu instabilitate politică e așa un fel de oaie neagră și credeți-mă americanii abia așteaptă să mai intre undeva să asigure ˝tranziția spre democrație˝, poate mai găsesc și niște petrol pe undeva, dacă nu, se mulțumesc și cu aurul de la Roșia Montana. Iar intern o să fie un haos de nedescris cu certuri, scandaluri și luptă pentru ciolan, care o să facă să fie mai rău și să ajungem să fim și noi vânduți pe ebay de Uniunea Europeană, probabil Chinei. Și dacă chiar, printr-o vrajă făcută de vreo Mamă Omidă, reușesc să-l dea jos pe marinar, ce urmează??? Cine credeți că o să-i ia locul și ce o să facă el? Încă tot nu s-a prins plebea că sunt toți aceeași căcați, singurul lucru care îi deosebește este zodia (am uitat cine a zis asta, dar promit să-mi amintesc). Ultima dată când am dat jos un președinte ne-am procopsit cu o bunicuță, care și-a început ascensiunea într-un pulovăr foarte urât...într-o televiziune.

...topul meu pentru anul care a început

În ultimele zile ale anului trecut căutam știri și alte de astea pentru site-ul de la muncă. Peste tot mă împiedicam numai topuri. Cele mai tari 10 piese ale anului, top 100 cele mai tari femei ale anului 2001, top combinații de n luate câte 10 de cadouri de crăciun. Așa că, aseară, stând degeaba, m-am gândit să fac și eu un top. Să fie serios? Să fie la mișto?...hai să fie câte puțin din amândouă. M-am așezat eu comod în pat și mă pregăteam să-i bag mare, când, ce credeți, nici strop de alcool în casă :). E greu să fi amuzant cu mintea limpede:P. Am lăsat-o baltă. Azi am remediat problema, folosind o sticlă de Chianti de la Lidl pe post de muză.


Top 10 concerte din aproape 28 de ani de viață


Locul 10: Ramm la Cazarma 90 din Sibiu, vara lui 2002 (sau p-acolo)

Începem cu băieții de la Ramm, băieți de nota 10. De aia am și ales să-i includ în top și pentru că au fost printre primele concerte la care am fost, plus că a fost super cool să fi prieten cu formația, să îi feliciți după show și să bei o bere cu ei. Ești ˝friend of the band˝? Ești feblețea femeilor! Am vizionat acel concert flancat de o fată de etnie maghiară din Satu Mare, actriță în trupa de teatru a liceului, pe care am cunoscut-o livrând-ui o Pizza. A fost ˝Visul Unei Nopți De Vară˝. Piesa preferată:...una de la Toten Hosen, dar nu mai țin minte care, poate mă ajută Dani dacă citește postarea...:D

Locul 9: Urma în Coyote Ugly din București, iarna lui 2003 (sau p-acolo)

A fost primul meu concert de bar. Adică de ală, unde tu șezi pe podea, ei pe scaune și se cântă unplugged. Fum de poți să-l tai cu sabia,dacă e bine ascuțită, și bere la sticlă (avantajul concertelor de crâșmă). Nu am prins reprezentația de la început, dar a fost destul încât să mă îndrăgostesc de Urma. I-am auzit câțiva ani mai târziu, pe scenă mare, în Vamă. Sună ca naiba. Li se potrivește muzica acustica de bar ca o mănușă. Chiar mi s-a făcut poftă să-i mai văd odată. Piesa preferată: ˝Buy Me With A Coffee˝...pentru că era singura pe care o știam atunci, și pentru că o cereau femeile în disperare....păcat că nu beau cafea.

Locul 8: HIM în Piața Mare din Sibiu, vara lui 2006

Dacă mă întrebi astăzi pe cine vreau să văd live, o să-ți răspund Green Day, asta în condițiile în care Led Zeppelin este o utopie. De ce? Pentru că le datorez o grămadă. Cu Green Day am început să ascult muzică bună :). Ăsta este motivul pentru care am inclus HIM. Albumul lor ˝Razorblade Romance˝ a fost magic pentru mine în liceu, și încă susțin că este unul dintre cele mai bune albume. Concertul în sine a fost...OK. Eram înconjurat de minore (visul oricărui pedofil) venite împreună cu părinții (coșmarul oricărui pedofil). Ville Valo, cam plictisit, dar cu povești amuzante între piese, fuma pe scenă cu un aer de James Dean în varianta metal. Una peste alta: cadoul unui student pentru elevul care a fost cândva. Piesa preferată: ˝Join Me˝...pentru ca mi s-a părut mult timp cea mai bună piesă din lume.

Locul 7: Niște Băieți în Expirat în București, cândva între anii 2000 și 2010...habar n-am când a fost

Să vezi ˝Niște Băieți˝ live e un deliciu. Se bea pe scenă, se improvizează, se vorbesc prostii și totul se termină când solistul este muci și nu mai poate duce. E haos! Acesta este și motivul pentru care i-am inclus în top. Pentru că fac o chestie care iese bine, fără stres și fără seriozitatea aia dubioasă de ˝superstar˝ care vrea să fie totul perfect. E distracție! Singurul lucru nașpa este că sunt drăguți o dată, de două ori, dar după ce îi vezi mai des, devin plictisitori. Cred, însă, că asta se poate spune despre orice formație. O dată pe an, de ziua ta, e ok. Piesa preferată: ˝Lasă-mi toamnă pomii verzi˝. Nu știu de ce, dar piesa asta mă amuză la maxim!

Locul 6: Judas Priest la Bestfest în București, vara lu' 2008

Ăsta a fost un concert cum scrie la carte. Cu metaliștii, cu beri infinite, cu mici și muștar... și cu Miță (un om care are, cât de cât, habar de muzică :)). Ingredientele au fost perfecte și show-ul a fost pe măsură. Este, și nu cred că greșesc când spun asta, cel mai gălăgios concert la care am fost vreodată (în luptă, cap la cap, cu Manowar). Sub mine, efectiv, vibra asfaltul! Drummerul avea un set de tobe care nu cred că încape în camera mea. Am încercat să înregistrez ˝Painkiller˝ pe telefon: o prostie, boxele de LG nu pot să redea așa ceva, iese doar un huruit. A fost metal adevărat! Piesa preferată: ˝Painkiller˝, că nu degeaba am încercat să o înregistrez.

Locul 5: Dinamo București-Lazio Roma pe vechiul stadion Lia Manoliu din București, 2007

Asta e surpriza topului. Un concert de amatori, pe care l-am inclus pentru că am făcut și eu parte dintre protagoniști, dar și pentru că este concertul cu cei mai mulți soliști la care am participat, undeva în jurul a 55.000:). O experiență unică cu final tragic, adică 1-3 pentru ceilalți, în urmă căreia m-am ales cu o răgușeală și cu o gâlmă în gamba dreaptă, pentru că am încercat să salvez o firavă domniță de un gras de 120 de kile care era să cadă peste ea la golul lui Bratu. Una peste alta a fost un concert care m-a marcat, cu un cor mai impresionant decât la paradele lui Ceaușescu și pe care l-am trăit la intensitate maximă. Din păcate acum nu mai gust acest gen de evenimente.:P Melodia preferată: ˝Cei ce sunt Dinamoviști˝...pentru că este plină de optimism și fraternitate.

Locul 4: Die Toten Hosen la Novarock în Nickelsdorf, Austria. Iunie 2009.

Fiind băiet să merg la un festival de rock îmi doream, așa frumos cu cortul, cu 1000 de beri și cu alți frați roakieri. În 2009 am fost la Novarock. M-a plouat, mi-am sclintit glezna și am înghețat în cort, deși era vară, dar a meritat. Festivalul a fost închis de punkerii de le Toten Hosen și, parcă și ei, pe lângă cei 70.000 de participanți, nu voiau ca show-ul să moară. Astfel au cântat undeva în jurul a 3 ore, poate chiar mai mult, cea mai lungă prestație a unei formații, la care am fost martor. Consultând ulterior netul am aflat că ei au interpretat undeva în jurul a 40 de piese. A fost ceva cu totul aparte. Campino, solistul, împărțea beri, într-o veselie, cu publicul, după care s-a lăsat purtat de mii de brațe până la turnul de sonorizare pe care s-a cățărat și ajuns la 15 m peste nivelul mării (de oameni). Acolo a aprins o torță cum, vezi numai la meciurile de fotbal, încât arăta mai maiestuos decât Statuia Libertății. Totul a culminat cu toți cei 70.000 de oameni cântând-ui ˝For he's jolly good fella˝, deoarece...era ziua lui. Piesa preferată: ˝Hier kommt Alex˝ :)...că doar îmi poartă numele, ce naiba, și pentru că este una dintre cele mai profunde piese punk pe care le știu fiind inspirată din ˝A Clockwork Orange˝.

Locul 3(prim): Slipknot la Novarock în Nickelsdorf, Austria. Iunie 2009.

Pentru că am două pretendente la locul 3, între care nu m-am putut decide, am hotărât, în spirit pur socialist, să împart ultima treaptă a podiumului. Slipknot este una dintre formațiile mele ˝de nervi˝ :), adică îi ascult când vreau să mă descarc de energii negative. Băieții au efectul ăla de joint, adică, când ai terminat cu ei, ești în pace cu mediul înconjurător. Motivul principal, însă, pentru care au prins un loc pe podium este spectacolul lor de scenă incredibil. Totul se mișcă, totul explodează, băieții poartă măști...e ca un desen animat futurist. La pièce de résistance a spectacolului este ˝drum flip-ul˝ lui Joey Jordison, bateristul formației. Ce înseamnă asta: un solo de tobe de câteva minute, timp în care tot drum kit-ul se rotește Joey ajungând, la un moment dat, să bată cu capul în jos ˝a rush of blood to the head˝, cum ar zice băieții de la Coldplay. Un spectacol incredibil pe ritmuri de ˝pumni în gură˝ :). Piesa preferată: ˝Spit It Out˝...pentru că la debutul ei tot publicul stă ghemuit, iar la îndemnul lui Corey Taylor(solistul),˝Jump The Fuck Up˝, 70.000 de oameni sar în aer într-un nor de praf de care pur și simplu te sufocă.

Locul 3(bis): Rammstein la Romexpo în București, Iunie 2010

În clasa a 10-a am ajuns la expoziția mondial de la Hanovra. Într-o seară, după câteva pahare, am cunoscut niște români care se ocupau cu sonorizări și efecte speciale la diferite concerte și alte evenimente. Ei mi-au mărturisit atunci că, pentru ei, un concert Rammstein este ˝fuckin' Mecca˝, că show-ul pe care îl fac nemții este o chestie supremă, din punct de vedere al efectelor speciale. De atunci, mi-am dorit sa văd Rammstein live. Dorința mi s-a îndeplinit în 2010 și a depăși așteptările. Nu este vorba doar de efecte, dar urmărind un concert al lor este că și când ești spectatorul unei piese de teatru modern. A fost magic, unic și dur...nu vreau sa intru în detalii pentru că pot să scriu pagini întregi despre fiecare melodie... Piesa preferată: ˝Du Hast˝...știu că pentru mulți o să pară un clișeu, dar îi asigur că știu și multe, multe alte piese semnate Rammstein :). Motivul este simplu: am fost ruga de cei din jurul meu să le traduc versurile, astfel am fost și eu parte din spectacol și recompensat cu beri:).

Locul 2: Metallica pe stadionul Cotroceni din București, Iulie 2008

Un concert Metallica este ceva suprem, putea să ocupe și locul 1, dar acela are o valoare sentimentală, o să vedeți. I-am ascultat pe băieți, live, de 3 ori în ultimii 5 ani, de 2 ori pe ploaie torențială și o dată pe uscat, de 2 ori în țară și o dată peste hotare. Puteam, la fel de bine, să aleg oricare altul dintre evenimente, dar m-am decis pentru primul, pentru că nimeni nu uita ˝his first time˝. Ziceam cândva că Metallica este una dintre formațiile de care nu mă plictisesc, adică pot să ascult piesă după piesă fără să-mi vină să apăs pe next, pentru că melodiile lor sunt foarte diverse. Același sentiment l-am avut și în timpul concertelor. Nici nu cred că mai este nevoie de alte explicații. Piesa preferată: Toate...și cam atât.

Locul 1: Cargo & Antract în Stage Club din Sibiu

Concertul a fost unul foarte interesant. Două dintre cele mai bune formații rock autohtone au urcat împreună pe scenă, la un timp era chiar foarte aglomerat acolo. Au cântat, alternativ, piese Antract și Cargo, apoi câteva cover-uri. Un show foarte intim, parcă gândit pentru prieteni, semăna cu o repetiție într-un garaj, ca în filme. Partea cea mai interesanta au fost cei doi drummeri care au bătut simultan pe întreaga durată a spectacolului. A fost singurul concert pe care l-am văzut cu doi bateriști, și a ieși extrem de bine. Totuși lucrul care a făcut acest concert să fie atât de special...a fost compania :). Piesa preferată: ...˝M-am obișnuit˝...o găsiți pe Youtube cântată de Antract!

vreau să le mulțumesc și celor care nu au intra în top...Iron Maiden, Ac Dc, Disturbed, Stones, Nightwish, Anathema...etc etc etc...îi laud eu cu altă ocazie. O să încerc să revin și să introduc și clipuri de la concerte, pentru că acum mi-e lene...dar nu promit :D.

...tape arte

...cum mi-am petrecut sfârșitul Crăciunului

...a fost a naibii de greu să-mi amintesc parola blogului...se pare că unele chestii lasă urme :)

În facultate îmi petreceam, an de an, ziua de naștere în sesiune, tradițional, însă, ziua lui J se petrece la SB.

E liniște și pace aici, ne-am învârtit la 3 noaptea ca bezmeticii încercând să găsim o crâjmă deschisă unde să mai bem o bere. Se pare că nu doar familia ci to orașul este de părere că ziua lui J se petrece acasă, în fața unui brad împodobit, fotografiat și postat pe FB. Este aproape deprimant să vezi atât somn în jurul tău, totul e domol. Dar na, nu mai sunt în București sunt în Sibiu și la 27 de ani trebuie să-mi mai aud reproșuri că mă întind în ˝haine de stradă˝ pe pat, pentru că așternuturile miros aici a Lenor și nu a fum de țigară și a naiba mai știe ce vărs pe ele în capitală.

Am revăzut o grămadă de oameni. Nu sunt o persoană foarte sentimentală, rar mi-e dor de cineva și am recunoscut asta întotdeauna. Când spun cuiva că ˝mi-a fost dor de el/ea˝ este ori o minciună de complezență ori un un compliment imens. Analizează-ți bine relația cu mine și dă-ți seama singur/singură care dintre explicații se potrivește în cazul tău.

Mi-am revăzut neamurile și, cum era de așteptat, nu s-a schimbat mare lucru. Problema lor supremă este un act arhaic de justificare în fața statului și a bisericii. Când, pe lângă bunici, ești confruntat și de un copil de școală generală cu acest subiect, te pune pe gânduri unde ai apucat-o pe alt drum decât restul. Am învățat însă să dau răspunsuri imprecise care proiectează evenimentul în timp, undeva între poimâine și niciodată. Altfel nu am cum să mai combat acest egoism, într-un fel bine intenționat, al familiei. Am făcut cunoștință și cu țuica de prune din pivnița bunicului, menită să aburească mintea participanților la acest eveniment atât de important. Probabil o să se evapore și ași fi preferat să ne aburească mințile acum.

Mă confrunt și cu o lipsă de activitate și o plictiseală acută. Nu știu exact ce să fac și nu prea am chef de nimic. Nu înțeleg și nu am înțeles niciodată febră sărbătorilor și importanța pe care i-o acordă lumea. Astăzi e luni sau marți, depinde dacă ai apucat să dormi sau nu, și atât. Pentru ceilalți este însă un prilej exemplar de căldură în cuplu. Este neliniștitor când sub ochii tăi se formează atâtea simbioze, mai mult sau mai puțin fericite și potrivite, iar tu ești cuprins de o confuzie sentimentală și de o nesiguranța a reciprocității.

E frig afară și simți aerul curat pe piele și plămâni. Nimic nu se compară cu aerul de munte, dar se pare că are efect de sedativ pentru cei obișnuiți cu el. Nimeni nu este pasăre de noapte aici. La televizor nimic. Mă uit de 3 zile la sport, unde sunt o grămadă de retrospective. 1000 de lupte ale lui Bute, 1000 de meciuri ale stelei, și de 1000 de ori Nadal cu Djokovic. Thank God că am muzica cu mine că-mi vine să vărs deja de la avalanșa de sunete de sezon cu care ești bombardat non stop. Duc o lipsă acută de activități satisfăcătoare...am ajuns să scriu la 4 dimineața pe blog.

Gata...ajunge. Mă duc să scot câinele să se pișe în timp ce eu fumez o țigare și îi povestesc despre of-urile mele.

...cu unul mai puțin

˝Human beings may have evolved technologically, but at an emotional level we are just the same as we were 1000 years ago˝ Dr Devdutt Pattanaik

Am vrut să scriu chestia asta săptămâna trecută, dar din motive cât se poate de subiective nu am ajuns...însă am revenit.

Când eram mic eram pasionat de animale. Cum alți copii nu dormeau sau nu mâncau pana nu li se citeau basme ispirești eu trebuia să aud câte ceva despre faună. Știam încă de la vârsta de 5 ani ce e ăla un enot, o dropie, un tapir, un muflon...și lista poate continua. Mai aveam și alte ocupații extrem de intelectuale pentru un copil de clasele primare, printre care se număra și cititul ziarului local sibian Tribuna. Într-o zi cu aproape 20 de ani în urmă dădusem, în exact acest ziar, peste un articol pe care mi-l amintesc și acum pentru că m-a marcat, m-a marcat atât de mult încât l-am decupat și l-am fixat cu un ac de gămălie pe pinwand-ul pe care îl aveam în bucătărie. Titlul articolului suna cam așa ˝Mai sunt doar 7500 de tigrii˝. Îmi cer scuze că după 20 de ani nu-mi amintesc mai multe detalii, de exemplu dacă mai erau doar 7500 de tigrii în lume, în libertate sau doar în India, dar astea sunt doar detalii.
Cu câteva zile în urmă mi-am amintit de această cifră și am început să mă gândesc oare cum a evoluat ea. Nu știu dacă am motive să fiu optimist sau mai degrabă pesimist, un singur lucru este însă cert și astfel pot spune că, începând cu data de 13 decembrie 2011, tigrii sunt cu unul mai puțin.



Într-un scenariu tragic, care însă aproape te face să râzi amar, un tigru, să-i spunem Mihaela, a fost pur și simplu executat, din cauza incompetenței autorităților unui oraș care se bate cu pumnul în piept, că este capitala bunelor maniere, capitală (cultural) europeană și care crede că, citându-l pe prietenu' Danuț de la Londra, ˝a pus coada la prună˝.
În dimineața lui 13 decembrie 2011 o tigroaică a ˝evadat˝ din incinta celei mai vechi grădini zoologice din România, din neatenția unui paznic, căruia îi urez pe această cale ˝Sărbători Fericite˝și un proces pentru ucidere din culpă. Că în anul 2011 mai scapă animale de la zoo, ca în filmele mute cu Chaplin de la începutul secolului trecut, spune deja multe. Adică una e să-ți uiți poarta la oi deschisă și să o apuce acestea prin Rășinari și alta e să dai drumul tigrului pe uliță.
Să trecem însă peste asta, pentru că na, la ce să te aștepți din partea unui om care-și câștigă existența curățând căcat de animale. Autoritățile au intrat numai decât în panică și au pornit o amplă operațiune de recuperare a Mihaelei și aici ajungem la partea cu adevărat interesantă, pentru că nu mai avem de a face cu un biet îngrijitor ci cu oameni cu carte care, cică, conduc un oraș care se vrea european. Un oraș cu 160.000 de locuitori în care nu s-a găsit însă nici o pușcă cu tranchilizante pentru a captura animalul fără a-l vătăma. Țineți cont că ne aflăm într-un județ de munte unde urșii, lupii și alte de-astea sunt frecvent întâlnite. Astfel Mihaela a fost pur și simplu executată pentru ˝siguranța publică˝ de către un vânător căruia îi urez pe această cale ˝Sărbători Fericite˝ și un proces pentru crimă de gradul 1. Probabil același lucru s-ar fi întâmplat și cu un urs rătăcit sau un câine vagabond de la gunoaie.
Autoritățile locale, pe lângă că au fost surprinse nepregătite, cum se plâng anual că sunt surprinse de iarnă, se uită, se pare, doar la telenovele la TV, pentru că dacă mai urmăreau și alte programe aflau că există o mulțime de alte posibilități pentru a captura un animal sălbatic mai ales unul care a crescut printre oameni și care sigur nu știe șiretlicurile junglei, mai ales cele ala junglei urbane dintre blocuri.
Este clar că în această țară, și implicit și în unul dintre orașele ei reprezentative, în care, toată lumea știe, s-a pus coada la prună, orice problemă apărută se rezolvă prin metoda preistorică a ˝datului în cap˝ (vezi cazul câinilor vagabonzi, fostului președinte Ceaușescu etc.).
Aceleași autorități primitive care nu au fost în stare să captureze un animal speriat au reușit însă să oprească după numai 3 minute un flashmob organizat de niște tineri pentru a protesta față de felul în care a fost gestionată situația Mihaelei. De aplaudat este însă faptul că nu i-au executat pe protestatari cu armele din dotare, se pare că aceștia au avut noroc că nu sunt maidanezi sau, mai nou, tigrii scăpați de la zoo.



Pe final, doar un scurt comentariu referitor la titlu. El se adresează direct autorităților locale, pentru care mi-am făcut timp ani la rândul, în sfânta zi de duminică să îi votez. Vreau să îi anunț pe această cale că, exact cum populație de tigrii numără acum un exemplar mai puțin, la următoarele alegeri ei o să aibă un vot mai puțin, pentru că am impresia că s-au cam culcat pe lauri și după o dezvoltare frumoasă, care mi-a dat motive să fiu optimist, orașul care a pus coada la prună cam stagnează. Pe această cale le doresc ˝Sărbători Fericite˝ și un proces pentru omor prin incompetență.

P.S...îi cer scuze lui Sebi că i-am folosit pozele fără acord, dacă da un semn...le dau jos...deși sper să nu fie cazul...