...a fost a naibii de greu să-mi amintesc parola blogului...se pare că unele chestii lasă urme :)
În facultate îmi petreceam, an de an, ziua de naștere în sesiune, tradițional, însă, ziua lui J se petrece la SB.
E liniște și pace aici, ne-am învârtit la 3 noaptea ca bezmeticii încercând să găsim o crâjmă deschisă unde să mai bem o bere. Se pare că nu doar familia ci to orașul este de părere că ziua lui J se petrece acasă, în fața unui brad împodobit, fotografiat și postat pe FB. Este aproape deprimant să vezi atât somn în jurul tău, totul e domol. Dar na, nu mai sunt în București sunt în Sibiu și la 27 de ani trebuie să-mi mai aud reproșuri că mă întind în ˝haine de stradă˝ pe pat, pentru că așternuturile miros aici a Lenor și nu a fum de țigară și a naiba mai știe ce vărs pe ele în capitală.
Am revăzut o grămadă de oameni. Nu sunt o persoană foarte sentimentală, rar mi-e dor de cineva și am recunoscut asta întotdeauna. Când spun cuiva că ˝mi-a fost dor de el/ea˝ este ori o minciună de complezență ori un un compliment imens. Analizează-ți bine relația cu mine și dă-ți seama singur/singură care dintre explicații se potrivește în cazul tău.
Mi-am revăzut neamurile și, cum era de așteptat, nu s-a schimbat mare lucru. Problema lor supremă este un act arhaic de justificare în fața statului și a bisericii. Când, pe lângă bunici, ești confruntat și de un copil de școală generală cu acest subiect, te pune pe gânduri unde ai apucat-o pe alt drum decât restul. Am învățat însă să dau răspunsuri imprecise care proiectează evenimentul în timp, undeva între poimâine și niciodată. Altfel nu am cum să mai combat acest egoism, într-un fel bine intenționat, al familiei. Am făcut cunoștință și cu țuica de prune din pivnița bunicului, menită să aburească mintea participanților la acest eveniment atât de important. Probabil o să se evapore și ași fi preferat să ne aburească mințile acum.
Mă confrunt și cu o lipsă de activitate și o plictiseală acută. Nu știu exact ce să fac și nu prea am chef de nimic. Nu înțeleg și nu am înțeles niciodată febră sărbătorilor și importanța pe care i-o acordă lumea. Astăzi e luni sau marți, depinde dacă ai apucat să dormi sau nu, și atât. Pentru ceilalți este însă un prilej exemplar de căldură în cuplu. Este neliniștitor când sub ochii tăi se formează atâtea simbioze, mai mult sau mai puțin fericite și potrivite, iar tu ești cuprins de o confuzie sentimentală și de o nesiguranța a reciprocității.
E frig afară și simți aerul curat pe piele și plămâni. Nimic nu se compară cu aerul de munte, dar se pare că are efect de sedativ pentru cei obișnuiți cu el. Nimeni nu este pasăre de noapte aici. La televizor nimic. Mă uit de 3 zile la sport, unde sunt o grămadă de retrospective. 1000 de lupte ale lui Bute, 1000 de meciuri ale stelei, și de 1000 de ori Nadal cu Djokovic. Thank God că am muzica cu mine că-mi vine să vărs deja de la avalanșa de sunete de sezon cu care ești bombardat non stop. Duc o lipsă acută de activități satisfăcătoare...am ajuns să scriu la 4 dimineața pe blog.
Gata...ajunge. Mă duc să scot câinele să se pișe în timp ce eu fumez o țigare și îi povestesc despre of-urile mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu