În ultimele zile ale anului trecut căutam știri și alte de astea pentru site-ul de la muncă. Peste tot mă împiedicam numai topuri. Cele mai tari 10 piese ale anului, top 100 cele mai tari femei ale anului 2001, top combinații de n luate câte 10 de cadouri de crăciun. Așa că, aseară, stând degeaba, m-am gândit să fac și eu un top. Să fie serios? Să fie la mișto?...hai să fie câte puțin din amândouă. M-am așezat eu comod în pat și mă pregăteam să-i bag mare, când, ce credeți, nici strop de alcool în casă :). E greu să fi amuzant cu mintea limpede:P. Am lăsat-o baltă. Azi am remediat problema, folosind o sticlă de Chianti de la Lidl pe post de muză.
Top 10 concerte din aproape 28 de ani de viață
Locul 10: Ramm la Cazarma 90 din Sibiu, vara lui 2002 (sau p-acolo)
Începem cu băieții de la Ramm, băieți de nota 10. De aia am și ales să-i includ în top și pentru că au fost printre primele concerte la care am fost, plus că a fost super cool să fi prieten cu formația, să îi feliciți după show și să bei o bere cu ei. Ești ˝friend of the band˝? Ești feblețea femeilor! Am vizionat acel concert flancat de o fată de etnie maghiară din Satu Mare, actriță în trupa de teatru a liceului, pe care am cunoscut-o livrând-ui o Pizza. A fost ˝Visul Unei Nopți De Vară˝. Piesa preferată:...una de la Toten Hosen, dar nu mai țin minte care, poate mă ajută Dani dacă citește postarea...:D
Locul 9: Urma în Coyote Ugly din București, iarna lui 2003 (sau p-acolo)
A fost primul meu concert de bar. Adică de ală, unde tu șezi pe podea, ei pe scaune și se cântă unplugged. Fum de poți să-l tai cu sabia,dacă e bine ascuțită, și bere la sticlă (avantajul concertelor de crâșmă). Nu am prins reprezentația de la început, dar a fost destul încât să mă îndrăgostesc de Urma. I-am auzit câțiva ani mai târziu, pe scenă mare, în Vamă. Sună ca naiba. Li se potrivește muzica acustica de bar ca o mănușă. Chiar mi s-a făcut poftă să-i mai văd odată. Piesa preferată: ˝Buy Me With A Coffee˝...pentru că era singura pe care o știam atunci, și pentru că o cereau femeile în disperare....păcat că nu beau cafea.
Locul 8: HIM în Piața Mare din Sibiu, vara lui 2006
Dacă mă întrebi astăzi pe cine vreau să văd live, o să-ți răspund Green Day, asta în condițiile în care Led Zeppelin este o utopie. De ce? Pentru că le datorez o grămadă. Cu Green Day am început să ascult muzică bună :). Ăsta este motivul pentru care am inclus HIM. Albumul lor ˝Razorblade Romance˝ a fost magic pentru mine în liceu, și încă susțin că este unul dintre cele mai bune albume. Concertul în sine a fost...OK. Eram înconjurat de minore (visul oricărui pedofil) venite împreună cu părinții (coșmarul oricărui pedofil). Ville Valo, cam plictisit, dar cu povești amuzante între piese, fuma pe scenă cu un aer de James Dean în varianta metal. Una peste alta: cadoul unui student pentru elevul care a fost cândva. Piesa preferată: ˝Join Me˝...pentru ca mi s-a părut mult timp cea mai bună piesă din lume.
Locul 7: Niște Băieți în Expirat în București, cândva între anii 2000 și 2010...habar n-am când a fost
Să vezi ˝Niște Băieți˝ live e un deliciu. Se bea pe scenă, se improvizează, se vorbesc prostii și totul se termină când solistul este muci și nu mai poate duce. E haos! Acesta este și motivul pentru care i-am inclus în top. Pentru că fac o chestie care iese bine, fără stres și fără seriozitatea aia dubioasă de ˝superstar˝ care vrea să fie totul perfect. E distracție! Singurul lucru nașpa este că sunt drăguți o dată, de două ori, dar după ce îi vezi mai des, devin plictisitori. Cred, însă, că asta se poate spune despre orice formație. O dată pe an, de ziua ta, e ok. Piesa preferată: ˝Lasă-mi toamnă pomii verzi˝. Nu știu de ce, dar piesa asta mă amuză la maxim!
Locul 6: Judas Priest la Bestfest în București, vara lu' 2008
Ăsta a fost un concert cum scrie la carte. Cu metaliștii, cu beri infinite, cu mici și muștar... și cu Miță (un om care are, cât de cât, habar de muzică :)). Ingredientele au fost perfecte și show-ul a fost pe măsură. Este, și nu cred că greșesc când spun asta, cel mai gălăgios concert la care am fost vreodată (în luptă, cap la cap, cu Manowar). Sub mine, efectiv, vibra asfaltul! Drummerul avea un set de tobe care nu cred că încape în camera mea. Am încercat să înregistrez ˝Painkiller˝ pe telefon: o prostie, boxele de LG nu pot să redea așa ceva, iese doar un huruit. A fost metal adevărat! Piesa preferată: ˝Painkiller˝, că nu degeaba am încercat să o înregistrez.
Locul 5: Dinamo București-Lazio Roma pe vechiul stadion Lia Manoliu din București, 2007
Asta e surpriza topului. Un concert de amatori, pe care l-am inclus pentru că am făcut și eu parte dintre protagoniști, dar și pentru că este concertul cu cei mai mulți soliști la care am participat, undeva în jurul a 55.000:). O experiență unică cu final tragic, adică 1-3 pentru ceilalți, în urmă căreia m-am ales cu o răgușeală și cu o gâlmă în gamba dreaptă, pentru că am încercat să salvez o firavă domniță de un gras de 120 de kile care era să cadă peste ea la golul lui Bratu. Una peste alta a fost un concert care m-a marcat, cu un cor mai impresionant decât la paradele lui Ceaușescu și pe care l-am trăit la intensitate maximă. Din păcate acum nu mai gust acest gen de evenimente.:P Melodia preferată: ˝Cei ce sunt Dinamoviști˝...pentru că este plină de optimism și fraternitate.
Locul 4: Die Toten Hosen la Novarock în Nickelsdorf, Austria. Iunie 2009.
Fiind băiet să merg la un festival de rock îmi doream, așa frumos cu cortul, cu 1000 de beri și cu alți frați roakieri. În 2009 am fost la Novarock. M-a plouat, mi-am sclintit glezna și am înghețat în cort, deși era vară, dar a meritat. Festivalul a fost închis de punkerii de le Toten Hosen și, parcă și ei, pe lângă cei 70.000 de participanți, nu voiau ca show-ul să moară. Astfel au cântat undeva în jurul a 3 ore, poate chiar mai mult, cea mai lungă prestație a unei formații, la care am fost martor. Consultând ulterior netul am aflat că ei au interpretat undeva în jurul a 40 de piese. A fost ceva cu totul aparte. Campino, solistul, împărțea beri, într-o veselie, cu publicul, după care s-a lăsat purtat de mii de brațe până la turnul de sonorizare pe care s-a cățărat și ajuns la 15 m peste nivelul mării (de oameni). Acolo a aprins o torță cum, vezi numai la meciurile de fotbal, încât arăta mai maiestuos decât Statuia Libertății. Totul a culminat cu toți cei 70.000 de oameni cântând-ui ˝For he's jolly good fella˝, deoarece...era ziua lui. Piesa preferată: ˝Hier kommt Alex˝ :)...că doar îmi poartă numele, ce naiba, și pentru că este una dintre cele mai profunde piese punk pe care le știu fiind inspirată din ˝A Clockwork Orange˝.
Locul 3(prim): Slipknot la Novarock în Nickelsdorf, Austria. Iunie 2009.
Pentru că am două pretendente la locul 3, între care nu m-am putut decide, am hotărât, în spirit pur socialist, să împart ultima treaptă a podiumului. Slipknot este una dintre formațiile mele ˝de nervi˝ :), adică îi ascult când vreau să mă descarc de energii negative. Băieții au efectul ăla de joint, adică, când ai terminat cu ei, ești în pace cu mediul înconjurător. Motivul principal, însă, pentru care au prins un loc pe podium este spectacolul lor de scenă incredibil. Totul se mișcă, totul explodează, băieții poartă măști...e ca un desen animat futurist. La pièce de résistance a spectacolului este ˝drum flip-ul˝ lui Joey Jordison, bateristul formației. Ce înseamnă asta: un solo de tobe de câteva minute, timp în care tot drum kit-ul se rotește Joey ajungând, la un moment dat, să bată cu capul în jos ˝a rush of blood to the head˝, cum ar zice băieții de la Coldplay. Un spectacol incredibil pe ritmuri de ˝pumni în gură˝ :). Piesa preferată: ˝Spit It Out˝...pentru că la debutul ei tot publicul stă ghemuit, iar la îndemnul lui Corey Taylor(solistul),˝Jump The Fuck Up˝, 70.000 de oameni sar în aer într-un nor de praf de care pur și simplu te sufocă.
Locul 3(bis): Rammstein la Romexpo în București, Iunie 2010
În clasa a 10-a am ajuns la expoziția mondial de la Hanovra. Într-o seară, după câteva pahare, am cunoscut niște români care se ocupau cu sonorizări și efecte speciale la diferite concerte și alte evenimente. Ei mi-au mărturisit atunci că, pentru ei, un concert Rammstein este ˝fuckin' Mecca˝, că show-ul pe care îl fac nemții este o chestie supremă, din punct de vedere al efectelor speciale. De atunci, mi-am dorit sa văd Rammstein live. Dorința mi s-a îndeplinit în 2010 și a depăși așteptările. Nu este vorba doar de efecte, dar urmărind un concert al lor este că și când ești spectatorul unei piese de teatru modern. A fost magic, unic și dur...nu vreau sa intru în detalii pentru că pot să scriu pagini întregi despre fiecare melodie... Piesa preferată: ˝Du Hast˝...știu că pentru mulți o să pară un clișeu, dar îi asigur că știu și multe, multe alte piese semnate Rammstein :). Motivul este simplu: am fost ruga de cei din jurul meu să le traduc versurile, astfel am fost și eu parte din spectacol și recompensat cu beri:).
Locul 2: Metallica pe stadionul Cotroceni din București, Iulie 2008
Un concert Metallica este ceva suprem, putea să ocupe și locul 1, dar acela are o valoare sentimentală, o să vedeți. I-am ascultat pe băieți, live, de 3 ori în ultimii 5 ani, de 2 ori pe ploaie torențială și o dată pe uscat, de 2 ori în țară și o dată peste hotare. Puteam, la fel de bine, să aleg oricare altul dintre evenimente, dar m-am decis pentru primul, pentru că nimeni nu uita ˝his first time˝. Ziceam cândva că Metallica este una dintre formațiile de care nu mă plictisesc, adică pot să ascult piesă după piesă fără să-mi vină să apăs pe next, pentru că melodiile lor sunt foarte diverse. Același sentiment l-am avut și în timpul concertelor. Nici nu cred că mai este nevoie de alte explicații. Piesa preferată: Toate...și cam atât.
Locul 1: Cargo & Antract în Stage Club din Sibiu
Concertul a fost unul foarte interesant. Două dintre cele mai bune formații rock autohtone au urcat împreună pe scenă, la un timp era chiar foarte aglomerat acolo. Au cântat, alternativ, piese Antract și Cargo, apoi câteva cover-uri. Un show foarte intim, parcă gândit pentru prieteni, semăna cu o repetiție într-un garaj, ca în filme. Partea cea mai interesanta au fost cei doi drummeri care au bătut simultan pe întreaga durată a spectacolului. A fost singurul concert pe care l-am văzut cu doi bateriști, și a ieși extrem de bine. Totuși lucrul care a făcut acest concert să fie atât de special...a fost compania :). Piesa preferată: ...˝M-am obișnuit˝...o găsiți pe Youtube cântată de Antract!
vreau să le mulțumesc și celor care nu au intra în top...Iron Maiden, Ac Dc, Disturbed, Stones, Nightwish, Anathema...etc etc etc...îi laud eu cu altă ocazie. O să încerc să revin și să introduc și clipuri de la concerte, pentru că acum mi-e lene...dar nu promit :D.
Un comentariu:
Sper sa continui cu scrisul pe blog....ca ne place..:*
Trimiteți un comentariu