Te plezneste oboseala peste ochii plini de nisip dar pe care efectiv nu poti sa-i inchizi. Te coci pe intuneric intr-un cuptor de beton si toate apele curg lipicioase pe o umezeala care-ti face un nod in gat de nu poti nici sa tragi din tigara. Conditii propice ptr. tzantzari si ptr. ganduri, filme, idei, scenarii, sentimente si simtziri, care-ti mananca ultimul nerv pana-ti lasa mainile tremurande, ca na, ce naiba sa faci...Asa cumva trebuie sa fie iadul, sau ma rog, varianta lui lumeasca si moderna...o ambianta de chin fizic si o greutate zdrobitoare de chin psihic...Discutam astazi, sau, mai degraba, explicam, ptr. ca era mai mult un monolog, ca, si sunt sigur ca asta a mai zis-o vre-un luminat inaintea mea, omul cu cat gandeste mai mult, cu cat stie mai mult, cu cat simte mai mult...cu atat mai mult are sansa sa se scurtcircuiteze. Este deci cat se poate de clar, ca odatat cu gandul s-a dobandit chninul, infernul
Cum am ajuns noi sa avem "placerea" luciditatii?...pai, din cate stiu, Eva ne-a hranit cu "fructul cunosterii", si asa am pierdut paradisul, deci, opera Evei, trezirea din anestezie, stimularea gandului si a simtirii, ne-a deschis practic iadul.
Astazi totul ia insa niste dimensiuni astronomice, ptr. ca daca la momentul izgnorii din Eden, Eva era una, si numai una...astazi sunt peste 3 miliarde, se poate spune, deci, ca ea este infinita. Chiar daca din aceasta infinitate te intersectezi doar cu un numar nesemnificativ, si daca din acest numar nesimnificativ, doar o mica parte pot sa trezeasca ganduri si sentimente in tine este totusi indeajuns ca totul sa capete o alta amploare.
Cu toata aceasta diferenta de dimensiune, un lucru ramane neschimbat...de la inceputuri pana azi, cat timp Eva te face sa gandesti, cu atat esti mai aproape de iad...
